(Foto) Jurământ inedit dintre un primar din raionul Strășeni și unul din județul Bacău

2490

Primarul comunei Codreanca din raionul Strășeni, Cleopatra Cobzac și primarul comunei Tamași din județul Bacău, Veronica Donțu au emis sub genericul „Jurământul înfrățirii” o declarație solemnă, potrivit căreia și-au asumat că vor menține legături permanente între cele două localități și că vor facilita colaborările în toate domeniile între acestea, transmite InfoPrut.ro.

Liberi aleși prin votul concetățenilor noștri, încrezători în faptul că străvechile noastre colectivități locale au fost leagănul civilizației europene și că spiritul libertății a prins prima dată rădăcini în libertățile pe care au izbutit să le câștige, crezând că lucrarea istoriei  trebuie continuată într-o lume mai mare, dar că această lume poate exista numai pe o dimensiune umană, dacă oamenii își trăiesc viața în localități și colectivități libere, în această zi dăm o declarație solemnă”, se arată în document.

În prezența președintelui Consiliului Raional Strășeni, domnul Mihail Popa, a domnului primar al Comunei Criscior – Hunedoara și a domnului primar al Comunei Luncoiu – Hunedoara, am semnat jurământul înfrățirii, legământul că vom menține legături permanente între cele două comune ale noastre și vom favoriza schimburile între locuitorii lor în orice domeniu. Am participat la Hramul Satului Codreanca, am trăit momente de neuitat cu emoții la maxim. Noi suntem frați și surori prin strămoșii noștri! La mulți ani, Codreanca!”, a scris pe Facebook edilul de Tamași.

Sute de localități din Republica Moldova au încheiat, în ultimii ani, acorduri de înfrățire cu localități din România.

Comentarii