(Video) Locuitorii satului Lozova s-au mobilizat şi au făcut ordine la cimitir

681

Locuitorii satului Lozova din raionul Străşeni s-au mobilizat şi au făcut ordine în cimitirul din localitate. Iniţiativa aparţine membrilor Asociaţiei Obşteşti Lozovenii de pretutindeni, transmite canal3.md.

Zinaida Nicolăescu locuieşte de 13 ani în Italia. Aceasta a aflat despre mobilizarea băştinaşilor de pe reţelele de socializare şi a decis să li se alăture.

„La Blajini nu pot să vin. Numai în luna august când pot atunci vin la cimitir la tatăl meu şi la buneii mei. Am verişori tare mulţi, mătuşă am. Am multe rude moarte şi tinere. Eu am plăcere să vin la cimitir, pentru că este tatăl meu şi nu vin în fiecare zi, vin o dată în an. Aduc flori, facem curăţenie”, a spus locuitoarea satului Lozova, Zinaida Nicolăescu.

Chiar dacă nu a trecut mult timp de la Paştele Blajinilor, sătenii care au venit să facă ordine la locul de veci al celor dragi au găsit mormintele în paragină.

„Iarba este mare că a fost ploaie şi a crescut. Numai noi nu am venit să îl tăiem la timp”.

„Am venit la părinţi, la rude, am verişori şi la vecini chiar că sunt plecaţi mulţi din ţară şi nu vrem să lăsăm că ei nu au meritat. Dacă aşa le-a venit timpul să plece, noi am rămas cei care am rămas şi trebuie să facem curat să fie bine”.

Iniţiativa de a face ordine în cimitir nu doar de Paştele Blajinilor aparţine Asociaţiei Obşteşti Lozovenii de pretutindeni, dar şi autorităţilor publice locale.

„Lozovenii chiar dacă sunt plecaţi ţin la localitate şi a fost o mobilizare prin reţele, prin anunţuri, cu preotul s-a vorbit şi am decis să fie o tradiţie. Acum o să fie curăţenie şi încă o dată pe an că din cauza ploilor a crescut peste morminte şi nu e prea bine”, a comunicat directorul executiv, Asociaţia Lozovenii de pretutindeni, Valentina Lozovanu.

Comentarii