4 cazuri în raionul Strășeni. Cod portocaliu de rujeolă în țară!

3824
poză simbol

Ministerul Sănătății a emis Cod portocaliu de rujeolă la nivel național. Anunțul a fost făcut de ministrul Svetlana Cebotari, în urma unei ședințe a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publice, convocată luni dimineața la solicitarea prim-ministrului, scrie agora.md.

Potrivit oficialului, 56 de cazuri de rujeolă au fost deja confirmate, iar 86 sunt în examinare, menționând că 60% din acestea au fost înregistrate în trei localități din Ceadîr Lunga. „Șapte cazuri au mai fost înregistrate la Ungheni, patru la Strășeni, patru la Taraclia și cinci cazuri recente la Cahul”, a menționat ministrul.

Ministrul Svetlana Cebotari a declarat că focarul ar fi izbucnit la o tabără din satul Morenii Noi, Ungheni. Maladia ar fi fost transmisă de un copil care a vizitat Ucraina. „Focarul se răspândește rapid. Sâmbătă am fost anunțați că sunt alte două cazuri la Cahul. Modul de transmitere a maladiei este calea aerogenă, iar o persoană contaminată poate transmite virusul la 18 persoane.  S-a constat un nivel scăzut de acoperire a vaccinării. De asemenea, situația nefavorabilă în țările vecine”, a declarat Svetlana Cebotari.

 

Comentarii