(Video) Drum renovat la Vorniceni

1897

La Vorniceni au fost încheiate lucrările de renovare a unei noi porțiuni de drum. La proiectul „Construcția segmentului de drum cu lungimea 1,05 km din satul Vorniceni, raionul Straseni au contribuit: IFAD (Fondul de Investiții în agricultură) – 4 046 585,85 mln lei, dar și agenți economici din localitatea Vorniceni, printre care Miron Ion cu 153 000 mii lei , Triboi Nicolae cu 122 000 mii lei Răscoală Anatol și alți săteni. Contribuția APL Vorniceni a constituit suma de 111 200 mii lei.

Primarul s. Vorniceni, Vasile Tofan a ținut să mulțumească tuturor agenților economici și IFAD care au contribuit la proiect. „Mulțumim tuturor agenților economici din localitate care au asigurat contribuția de 15 %, adică suma de 607 mii lei, la care Primăria a contribuit cu încă 120 mii lei pentru elaborarea documentației de proiectare tehnică și supravegherea lucrărilor. Sperăm că nu va fi ultimul drum construit în localitate și va servi mult pentru agenții economici din agricultură din localitatea noastră”.

Victor Roșca, director IFAD „Suntem bucuroși să asistăm la recepția finală a lucrărilor de construcție a segmentului de drum de la Vorniceni. Este un drum care facilitează agenții economici către zonele de producere, un drum care creează condiții de deplasare a locuitorilor. Sperăm, ca administrația locală va prelua în gestiune acest drum îl va menține și va aloca surse necesare să păstreze și să servească un exemplu ca locuitorii satului să beneficieze de alte proiecte”.

Sergiu Țurcanu

Comentarii