(Video) Un membru activ al grupării ”Patron”, reținut la Străşeni

4070

Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate în comun cu angajații Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale și ai Procuraturii Strășeni, au documentat un grup criminal specializat în infracțiuni grave și deosebit de grave, membrii căruia fac parte din organizația criminală ”Patron”, liderul căreia este autoritate criminală și care la moment îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciarul din România.

 Suspecții ar fi șantajat și estorct bani în sumă de la 2500 lei până la 1000 euro, de la mai multe persoane, sub diferite pretexte inventate, amenințându-i cu moartea.  

 În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii l-au reținut pe așa numitul ”Supraveghetor”, membru grupului infracțional, domiciliat în satul Sireți, r-ul Strășeni, în vârstă de 50 de ani, anterior condamnat pe infracțiuni similare. La moment, acesta este arestat pe un termen de 30 de zile.

 Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiliu și în automobil au fost ridicate droguri, muniții aflate în circuit ilicit, un pumnal ce aparține suspectului, precum și alte obiecte care prezintă interes pentru cauza penală cercetată.

Actualmente,  se întreprind  măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul dezmembrării grupului criminal organizat și acumularea probelor pertinente în privința complicilor.

 În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru  „Șantaj”. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile  riscă închisoare  de la 5 la 7 ani închisoare.

Comentarii