(Video) Festivalul de cântec și poezie „Eminesciana 2017”

1517

De treizeci și unu de ani, în poiana care poartă numele poetului Mihai Eminescu, aflată în pădurea de tei din satul Scoreni, iubitorii creației eminesciene s-au adunat pentru a recita și a cânta pe versurile marelui poet, în cadrul festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Eminesciana – 2017”.

În poiană au fost amenajate mai multe tipuri de expoziții de artizanat și gastronomie tradițională, expoziții de carte a editurilor din Republica Moldova, expoziții de artă plastică dedicată poetului executate de elevii Centrului de creație.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Strășeni, președinte Mihail Popa, Secția cultură, turism, tineret și sport.

Sărbătoarea a debutat cu parada portului popular și depunerea de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, după care a urmat un amplu program artistic de poezie și muzică în poiana „Eminescu”, din pădurea Scoreni, la care au participat: formații artistice locale din Strășeni, Sireți, Pănășești, Vorniceni, artiști ansamblul „Strugurelul” din comuna Cigărlău (România) condus de maestrul coregraf Cristina și Marius Coste și dl.prof. Mircea Patovan dar și alți oaspeți de onoare.

Sergiu Țurcanu

Comentarii