(Video) Noaptea muzeelor la Dolna

785

În seara de vineri, 19 mai, la Muzeul din Dolna s-au desfășurat mai multe activități culturale cu prilejul evenimentului anual – Noaptea Muzeelor. Pe parcursul serii, cei interesați de o noapte a culturii au avut posibilitatea de a vizita muzeul și de a se bucura de momentele plăcute introduse în program.
Evenimentul a reunit colective artistice din raion, dar și reprezentanți ai autorităților locale. Astfel, cei prezenți au fost încântați cu un program artistic divers în care au evoluat: „Strămoșii”, s. Micleușeni, ansamblul de violoniști „Piu mosso”, de la Școala de Arte Strășeni, ansamblul de dans popular din s. Dolna, ansamblul de dans „Lozioara”, c. Lozova, ansamblul vocal „Mărgăritare”, or. Bucovăț, Victor Mețgher, elevii LT „I. Inculeț”, s. Vorniceni.
În aceiași seară au fost prezentate expoziții de carte, la sărbătoare fiind prezent și Gheorghe Maxian, autorul monografiei satului Dolna.
Prezent la manifestație, Ion Ursu, vicepreședintele raionului, a vorbit despre importanța păstrării patrimoniului muzeal în educarea tinerei generații.
Evenimentului a fost organizat de către Consiliului Raional Strășeni în colaborare cu primăria satului Dolna.

Sergiu Țurcanu

Comentarii