(Video) La Mănăstirea Țigănești au răsunat din nou colindele

1207

În a doua zi de Crăciun (stil vechi), la Mănăstirea Țigănești s-a desfășurat a șaptea ediție a festivalului „Colindăm, colindăm iarna”.

Chiar dacă afară era un ger foarte mare, șapte colective artistice din republică au urcat pe scenă pentru a vesti nașterea lui Isus. Vremea rea însă nu le-a permis unor colindători din România să ajungă la festival: „S-au pornit dimineață tare, înarmați, echipaţi, cu bună dispoziție pentru acest Festival al colindelor dar pe drum spre noi, în munți au fost stopaţi şi întorşi înapoi”, a afirmat pentru publika.md,  șefa secției cultură, Vera Schirliu.

Prezent la eveniment, președintele raionului Mihail Popa a mulțumit tuturor celor care și-au adus contribuția la organizarea evenimentului și speră că prin acest festival tradițiile și obiceiurile străvechi nu vor fi date uitării. „În ultima vreme se uită tradițiile și obiceiurile strămoșești. Nu vedem cetele de colindători prin satele noastre. Este datoria noastră să motivăm pe ceilalți, să promovăm și să întoarcem frumosul și să cultivăm în copii noștri tradițiile frumoase, tradițiile românești.”

În curtea mănăstirii a fost amenajată și o bucătărie unde oaspeții s-au încălzit cu un vin fiert pregătit de ostașii armatei naționale.

Festivalul a fost organizat de către Mănăstirea Ţigăneşti în colaborare cu Secţia Cultură, Turism, Tineret şi Sport, sub egida Consiliului raional Strășeni și Primăria Țigănești.

Sergiu Țurcanu

Comentarii